TOP 7 oameni ai Anului

Нравится

Publicat la 08 Dec, 2014; 3,938 afișări;; 3 comments; tag-uri: , , , , , , , ,

Azi fiul mi-a adus aminte că e timpul să împodobim bradul. Mda… iată că e final de an. Pleacă 2014. Un an complicat, greu, dar bun. Un an în care am avut o șansă istorică și, se pare, în ultimul ceas ne-am trezit.

Dacă presa face tot felul de topuri, de ce nu aș face un top al meu? Al oamenilor, care nu sunt parte din familia mea, dar care mi-au influențat viața sau care influențează pozitiv destinele celor din jur.

Nu sunt într-o ordine anumită. I-am descris așa cum mi-au venit în minte.

1. Constantin Tănase – pentru mine e omul anului. Indiscutabil. E omul unei generații de tineri, pe care a format-o prin scrierile lui. El ne-a învățat să gândim critic. Să avem curaj. Să vedem dincolo de vorbe. Să luptăm pentru un ideal. E pierderea anului. Și lecția anului. Sunt bucuros că am avut ocazia să-l cunosc. Este (îmi vine greu să scriu despre el la trecut) un editorialist de geniu. Avem marea onoare să fim contemporani cu așa oameni. Pentru mine, alți oameni de geniu cu care suntem contemporani sunt regretatul poet Grigore Vieru, compozitorul Eugen Doga, scriitorul Ion Druță și artistul plastic Gheorghe Vrabie. Cei care mai sunt în viață, ar fi util să-i prețuim și apreciem.

constantin-tanase

2. Nata Albot – majoritatea inițiativelor ei au un efect de transformare. Să ne aducem aminte de “Mai Dulce”, apoi festivalul “Ia Mania”, urmează festivalul Brazilor de Crăciun. Fiecare dintre aceste evenimente fie transformă un sat, ne mai deschide pe noi toți la minte sau oferă un sprijin neașteptat de util pentru zeci de tineri talentați de la Academia de Arte. Pe scurt: e o femeie minu-nata și iute ca argintul viu, de care Moldova are nevoie.

nata albot

3. Alexandu Machedon – a fost un an de luptă, din care el iese câștigător. Dincolo de luptele de la CCA, comisii parlamentare etc, Alex mi-a prezentat la început de an proiectul său de la parcul industrial TRACOM. Nu am să intru în detalii, dar în anii următori tot mai mulți oameni din IT ar putea să activeze acolo. Și asta pentru că Alex a avut viziunea și inițiativa necesară în 2014. Și nu e vorba doar de spații, dar de o sinergie de care industria IT din Moldova are mare nevoie. Sper din tot sufletul să-i reușească.

alexandru machedon

4. Vasile Tofan – un tânăr antreprenor de la fondul de investiții Horizon Capital, ce gestionează sute de milioane de dolari, cu investiții majore inclusiv în R. Moldova. E suficient să analizezi mișcările inteligente ale companiei Purcari într-un an de embargo ca să înțelegi că o parte bună dintre ele îi poartă amprenta. Îl cunosc pe Vasile de câțiva ani. În 2014 l-am cunoscut mai bine. Pentru mine, e un exemplu bun despre cum ar trebui să fie tinerii din R. Moldova. Cu inițiativă. Cu viziune. A, să nu uit, și cu o familie frumoasă acasă.

vasile tofan

5. Stela Mocan – e modelul perfect de funcționar public. “Mai intâi te ignoră, apoi râd de tine, apoi se luptă cu tine, apoi cîștigi” – cam asta e istoria Stelei în Guvern. De la început mulți miniștri râdeau de tot ce înseamnă e-guvernare, apoi luptau cu înverșunare să nu permită implementarea, ca în final procesul de e-guvernare să devină aproape ireversibil. Dacă în următorii ani gradul de corupție va scădea semnificativ în R. Moldova, să știți că un mare merit îl va avea Stela și echipa ei de la eGov.

stela mocan

6. Doina Nistor - am cunoscut-o când activam în Guvern. Un om cu care am mare plăcere să interacționez. Chiar dacă lucrează în cadrul USAID, face mai multe pentru Moldova decât un ministru. Când mă gândesc la tot ce înseamnă “Din inimă”, la toate acțiunile inteligente de susținere a producătorilor autohtoni de textile și cele din domeniul IT, știu că unul dintre oamenii cheie este Doina.

Doina Nistor

7. Ghenadie Russu – mulți îl cunosc din relațiile de business și microfinanțarea afacerilor. Nu am o astfel de experiență și nu îl cunosc din perspectiva afacerilor. Dar am avut marea bucurie să-l cunosc ca și om. Un om cu un suflet mare. Chiar și în situații tensionate, Ghena rămâne calm. Îmi aduc aminte o discuție în care am tratat cu sarcasm unele dintre ideile expuse de el. Mi-a răspuns cu bunătate și cu argumente. În timp, m-am convins că a avut dreptate. Și, mai ales, Ghena mi-a dăruit o Carte – o mie și ceva de pagini despre reîntoarcerea la adevăratele valori.

DSC_0642

Acesta e topul meu subiectiv. M-aș bucura să văd astfel de topuri și pe alte bloguri sau pe profilurile personale de Facebook. De ce? Dar de ce nu? Cred că merită să le spunem un mulțumesc oamenilor la ținem și pe care îi apreciem. Și, mai ales, uneori exemplele bune pot fi molipsitoare ;)

Vezi mai mult