Cum a fost?
28 decembrie 2007, orele 17.15 minute. Filmam inaugurarea “Pomului Ţării” de către preşedintele Voronin împreună cu alte câteva echipe de ziarişti. Eram la o distanţă de circa 10 – 15 metri de preşedintele Voronin. Filmam prin “zoom”. În faţa mea erau persoane din paza preşedintelui. La un moment dat, de mine se apropie trei persoane, care au început să mă târască în spatele “Pomului Ţării” (circa 15 – 20 metri), fără a mi se oferi vreo explicaţie. O persoană era cu siguranţă din paza preşedintelui, celelalte două erau îmbrăcate în civil. După ce mi s-a cerut să mă legitimez, m-au lăsat să plec. Tot incidentul a durat circa 10 minute şi a avut loc în prezenţa şefului statului. Martori sunt ziariştii prezenţi la eveniment. Vedeţi video mai jos.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=EaE3LlNH4j8[/youtube]
Reacţii.
Prima ştire a fost publicată pe portalul de ştiri UNIMEDIA. În scurt timp, am fost contactat de către Agenţia Deca-press, ştirea căreia a fos preluată şi de către revista electronică Azi.md. După ce un caz similar s-a produs la 18 ianuarie 2008, când echipelor de la Pro TV şi Dixi Media li s-a interzis să filmeze un eveniment la care participa preşedintele Voronin, organizaţiile de media au luat atitudine, făcând referinţă şi la cazul în care am fost implicat.
La finele lunii ianuarie am fost contactat de către Marcel Jalbă de la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, care m-a anunţat că SPPS realizează o anchetă internă, pentru a constata faptele şi a pedepsi persoanele vinovate. M-am bucurat. Gândeam că, în sfârşit, în Republica Moldova instituţiile statului încep să funcţioneze normal. Răspunsul oficial al SPPS (vezi mai jos) m-a dezamăgit.

Să le luăm pe rând.
- “Reporterul de la portalul UNIMEDIA a fost stopat din cauza că nu purta careva semne distinctive (ecuson, siglă)”. Da, recunosc, nu aveam la vedere niciun “semn distinctiv”, cu excepţia camerei de luat vederi. Prezentam un pericol public? În care regulamente ale SPPS este indicat că o persoană (chiar dacă nu este ziarist), care filmează o persoană publică într-un spaţiu public, trebuie să fie agresată?
- “…persoana n-a reacţionat la cerinţele colaboratorului SPPS de a se opri, în ajutor s-au apropiat colaboratorii de poliţie, care l-au condus în afara coridorului de protecţie pentru a clarifica incidentul…” Mdaaa… explicaţia SPPS este falsă! În primul rând, nu mi s-a cerut să “mă opresc”. În al doilea rand, nu “am fost condus” ci târât circa 15 – 20 metri. Acest lucru se vede foarte clar în materialul video de mai sus. Iar argumentul că “în ajutor s-au apropiat colaboratorii de poliţie” chiar că nu ţine. Eram oare atât de agresiv încât bravilor colaboratori din paza preşedintelui li s-au alăturat “în ajutor” şi poliţişti?
Mai mult decât atât, SPPS nu a binevoit măcar să ne expedieze răspunsul oficial la redacţie (deşi am solicitat acest lucru). Am obţinut o copie a scrisorii de la colegii de la Asociaţia Presei Independente (cărora le adresez un sincer mulţumesc!).
Nu vreau “să pozez” în situaţia de victimă, dar nici nu pot să accept să fiu prostit în acest mod. Acum stau şi “cântăresc” dacă merită sau nu să atac în instanţa de judecată Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat pentru (1) agresare şi (2) pentru că minte public.
PS: Răspunsul SPPS a fost criticat şi de către organizaţiile de media.