2. “Darie a dorit să acorde spațiile de la Artico pentru organizațiile neguvernamentale așa cum dorea el”.
Cele 10 birouri de la Artico au destinația de a fi utilizate de ONG-urile de tineret încă în 2008. Nici până azi ele nu au fost oferite organizațiilor de tineret. În 2011 am participat la elaborarea unui Regulament cu criterii clare, care stabilește modul de selectare prin concurs a organizațiilor de tineret, ce vor beneficia de aceste spații. Documentul a fost aprobat de Ministerul Educației și publicat în Monitorul Oficial. În viitorul apropiat va fi anunțat un concurs public pentru toate organizațiile interesate.
3. “Tudor Darie mi-a cerut să-mi dau demisia”.
Da, confirm, am cerut demisia de onoare a conducerii centrului, după ce în presă au apărut zeci de materiale în care se descriau încălcările de la Artico. Am făcut-o și public pe o rețea de socializare la 11 ianurie. Deci, solicitarea de demisie de onoare nu este un secret pentru nimeni. E o chestiune de onoare. În loc să explice de ce a semnat ilegal contracte de peste 11 milioane de lei în 2008 pe care ulterior statul a fost obligat să le achite, să explice părinților de ce colecta bani de la ei și de ce nu respectă regulamentele Ministerului Educației, fosta directoare a făcut show.

Și încă două precizări:
1. Hâncu nu doar că nu se ascunde că execută ordinele lui Voronin, ea încă se mândrește cu asta: “Îmi face cinste că Voronin vorbește despre mine“.
2. Hâncu a declarat că înregistrarea de pe Internet este un montaj. Nu ține de competența mea să dau aprecieri dacă e montaj sau nu, însă la Guvern a ajuns din partea unui grup de angajați ai “Artico” un CD cu câteva ore de înregistrări ale acelor discuții. Cele câteva minute de pe net sunt doar floricele.
Azi am așteptat că își va cere scuze public pentru tot ce a făcut. Însă în loc să prezinte explicații sau scuze, Hâncu s-a dat în spectacol. Am așteptat un pic de onoare și demnitate. Dar de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.
La centrul republican pentru copii și tineret “Artico” sunt o mulțime de probleme:
Vă aduceți aminte cum fosta guvernare comunistă a inaugurat cu mult fast în Anul Tineretului centrul republican pentru copii și tineret “Artico” în centrul Chișinăului? (da, exact, e centrul cela din zona Kenford, care este vizibil de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, între UPS “Ion Creangă” și Ambasada Federația Ruse). Lucurile de abia acum încep să iasă la iveală, iar “gunoiul ascuns după ușă” de către PCRM începe să miroase urât.




