“Durerea” de ochi la bărbaţi

Нравится

Publicat la 29 Mar, 2008; 2,696 afișări;; 9 comments; tag-uri: , , ,

În aceeaşi perioadă a anului trecut am publicat în fostul ziar pentru tineri „Asta DA” un editorial intitulat „Durerea de ochi la bărbaţi”. Articolul a prins la public şi mai este actual şi astăzi. Aşa că propun să-l citiţi în continuare. Odată cu venirea primăverii, majoritatea bărbaţilor din Moldova simt „dureri” de ochi. Nu este o boală cronică. Şi nicio epidemie. E „un fenomen” normal. Cauza acestei „bucurii” a ochilor sunt fetele în fustiţe scurte :)

COJOACE. De câteva zile, soarele ne mângâie cu razele sale. Când priveşti peste geam, se creează impresia că afară e cald. Totuşi, primăvara nu a reuşit să intre în forţă. E timpul când te poţi îmbolnăvi uşor de gripă. Exact acesta este timpul când fetele se decid să se despartă de „cojocelele” lor. Se termină epoca „paltoanelor şi fularelor” şi începe cea a „fustiţelor scurte”.

Cititorule, cred că îţi este cunoscută situaţia când se aşterne prima zăpadă. Albul zăpezii este foarte puternic, iar ochii nu sunt deprinşi cu aşa ceva. Astfel, simţi de la început o durere de ochi. Apoi, totul revine la normal.

BOOM. Aproximativ aceeaşi situaţie este şi cu „inundarea” străzilor din oraşele şi satele din Moldova cu… fustiţe scurte. După o iarnă mai mult sau mai puţin friguroasă, după o perioadă când pe stradă observai doar fete îmbrăcate ca la polul nord, boom şi, peste noapte, fetele încep să-şi etaleze frumuseţea picioarelor. Evident că ochii bărbaţilor nu sunt deprinşi cu aşa o răsturnare de situaţie şi simt o uşoară iritare. „Durerea ochilor” durează circa două – trei săptămâni. Ulterior, fustele scurte intră în rutina de zi cu zi.

Înţeleg că schiţezi un zâmbet în colţul buzelor. Totuşi, situaţia este cât se poate de serioasă şi poate avea urmări… drastice! În această perioadă, şoferii bărbaţi trebuie să fie cât se poate de atenţi. Nu de alta, dar poate creşte numărul accidentelor rutiere. Cu „durerea de ochi” să nu te pui. Să nu credeţi că doar bărbaţii sunt cei vizaţi. Fetelor le creşte simţitor invidia. „De ce ar crede Cutăriţa că este cea mai sexy?!” Sau „de ce Zuzafina îşi imaginează că doar ea are fustiţe de ultimul răcnet?!” Şi iată aşa începe perioada „înarmărilor” la fete. Banii din buzunare îşi schimbă locul în casieriile magazinelor de haine.

GROAZA. Trebuie să recunoaştem că există o categorie de fete, care nu lasă fustiţele scurte nici iarna. Astfel, uneori când văd fete cu picioarele dezgolite în timp ce îţi îngheaţă nasul şi urechile de frig, mă apucă groaza. Atunci chiar nu mă gândesc cât de sexy este fata. Unicul gând care îmi trece prin cap e că domnişoara va trebui să fie mamă. Deşi nu sunt medic, îmi dau seama că urmările „defilării” picioarelor goale în timpul iernii pot fi fatale. Peste vreo câţiva ani interesele se schimbă şi domnişoara va dori să aibă un copil. Oare îi va permite sănătatea?!

VIAŢĂ. Dar, să revenim la ale noastre. Aşa cum toate lucrurile din univers sunt strâns legate între ele, „epoca „fustiţelor scurte” dă startul unor schimbări în comportamentul tinerilor. Creşte adrenalina! Astfel, prin parc poţi vedea tot mai des perechi de îndrăgostiţi ieşiţi la plimbare. Cei care nu au pereche, acum se decid şi o caută insistent. „Durerea” şi „bucuria” ochilor la bărbaţi coincid cu renaşterea naturii. Încep să apară muguri pe copaci. Se fac văzute firele verzi de iarbă. Începe o nouă viaţă!

Vezi mai mult