(video) Ministerul Tineretului şi Sportului. Fără educaţie! Şi fără turism!
Publicat la 3 septembrie 2009; 1,687 afișări; tag-uri: ,

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană discută despre structura viitorului Guvern. Sunt interesat de acest subiect. Dar, în mod special, mă interesează care va fi decizia liderilor Filat, Ghimpu, Lupu şi Urechean referitor la structura guvernamentală din domeniul tineret.

Scriam anterior că a fost redactat un document cu propuneri pentru componenta tineret din cadrul programului de guvernare al AIE, 2009 – 2013. Una dintre recomandările din acest document era crearea Ministerului Tineretului şi Sportului (sper să fiu iertat de colegi că am făcut public acest punct, dar subiectul este unul de maximă actualitate şi importanţă şi merită să fie discutat public).

Din informaţiile pe care le deţin, ideea este agreată şi susţinută în interiorul AIE. Totuşi, există voci (e şi firesc să fie într-o structură democratică!), care doresc menţinerea domeniului tineret în componenţa Ministerului Educaţiei şi Tineretului sau alipirea lui la domeniul turismului.

Din punctul meu de vedere, dacă va fi anexat la educaţie sau la turism, domeniul tineret va fi marginalizat. Acest lucru a fost demonstrat pe parcursul ultimilor ani. Deşi declarau că tineretul este o prioritate în stat, autorităţile centrale păstrau o direcţie pentru tineret (în componenţa unor departamente sau ministere), formată din câţiva oameni, care nu reuşeau fizic să se ocupe la modul serios de politici de tineret. A venit timpul ca vorbele să fie însoţite de fapte.

Deci, soluţia corectă în acest moment este crearea Ministerului Tineretului şi Sportului. Fără educaţie! Şi fără turism! Anterior, am prezentat şi o serie de argumente pentru crearea unei autorităţi naţionale în domeniul tineret.

Îmi aduc aminte că, la finele emisiunii „În PROfunzime” de la Pro TV Chişinău din 8 august, Vlad Filat, liderul PLDM, declara că debarcarea comuniştilor de la putere este şi datorită participării active a tinerilor în alegerile din 29 iulie. Acum, Vlad Filat este candidatura oficială a AIE pentru funcţia de premier şi sunt sigur că va pune în aplicare cele expuse în materialul video de mai jos, astfel încât tinerii să reprezinte cu adevărat o prioritate a autorităţilor statului:

17 comentarii la “(video) Ministerul Tineretului şi Sportului. Fără educaţie! Şi fără turism!”

  1. elena a spus:

    super!!!!! Sustin cu ambele mini ideea de Minister separat de alte ministere. Am activat intr-un consiliu local al copiilor si tinerilor din sat (CLCT) si am fost cu toata echipa noastra tare dezamagiti cind de la ministerul educatiei si a tineretului nu au mai fost dati banii pentru un grant, care l+am castigat. Motivele neclare si confuye… si alianta asta nou creatra ESTE OBLIGATA sa schimbe situatia si MINISTERUL TINERETULUI SI SPORTULUI e ceva care va fi de mare folos pentru noi, tot tineretul!!!!!

  2. Jay a spus:

    Tudor, la starea actuala a economiei din Moldova, un Minister al Tineretului si Sportului ar trebui sa fie ultima voastra grija. Nu minimalizez importanta domeniului, dar la moment nu e un proiect sustenabil financiar. Depasiti intai criza, nu ajung banii de salarii si pensii..si apoi puteti face cate ministere doriti.

  3. pro tineret a spus:

    e jale mare in economia moldovei si totusi tineretul sint demni ca sa fie sustinuti de cei din palrmanent si guvern.

    Ma casatoresc in o luna si tot e greu sa avem cuibusorul unde sa stau cu sotu meu viitor. Stiu ca Romania ofera ajutor mult cind i familie tinara isi cumpara garsoniera.

    Cer ca Alianta sa faca dreptate si sa ajute tinerele familiii ca e tare greu mai ales la salarii de 2590 de leutzi moldovenesti

  4. dati bani si osa fie loc de lucru a spus:

    Dar chiar CATEGHORIC nu ma intereseaza ce se va face- minister sau neminiuster- e PROBLEMA lu’ Filat si ceilalti de la aie.

    Cu Doamne AJUTA e IMPORTANT ca business-ul de tineret sa fie sprijinit prin o multitudine de metode de stimulare fiscla in primii ani de actiune. Vor fi banuti si multe locuri de munca cu salarii bunisoare si voi ramine si eu si familia si prietenii sa muncim si sa castigam bani si SA TRAIM NORMAL NU SA SUPRAVIETUIM

  5. Аннет a spus:

    Мой родственник работал в Министерстве просвещения и молодежи, молодежные направления, и рассказывал мне, как много было сделано незаконной в глазах всех людей. После того как он понял, что он ничего не может сделать с помощью нескольких коллег. Особенно после того, новое руководство пришло совершенно без опыта, решил пойти в другое место работы. Это реальность. Я думаю, это маленькое расширение направлений деятельности в Министерстве молодежи и спорта были бы весьма желательны для молодежи.

  6. Stalinus a spus:

    Asa se intimpla cind unii au idei putine DA FIXE.
    Tovaraselul Darie manifesta o ambitie bolnava de a deveni SEF la TINERET si de asta bate cimpii pe unde apuca si o tine matzu-gaia cu ministerul tineretului. Omul s-a si autopropus inclusiv pe blog si ca sa para mai credibil l-a pus si pe fostul sau coleg de banca din liceu sa-i scrie osanale pe forum si sa-l ridice in slavi.

    Mai baiete vezi ca ai inceput sa manifesti niste tendinte periculoase pentru viitorul tau. Incearca sa-ti vezi lungul nasului ca in ultimul timp nu prea reusesti si asta nu-i bine pentru tine. In ce ma riveste , mie putin imi pasa am vazut o gramada ca tine si stiu destul de bine ce te asteapta…in niciun caz ce speri tu…

  7. Denis a spus:

    “(sper să fiu iertat de colegi că am făcut public acest punct, dar subiectul este unul de maximă actualitate şi importanţă şi merită să fie discutat public)” – Tudor, inainte de ascrie postarea pe blog, era corect si matur dacai te consultai cu colegii cu care ai lucrat asupra acestor propuneri in ceea ce priveste iesirea publica…..

  8. Constantin a spus:

    Stalinus, o data la 2 ani sunt de acord cu tine.

  9. fara Stalin si fara Lenin a spus:

    bravos Vlad Filat pentru luare de poyitie!!! Ma bucur ca avem asa politicieni!

    tinerimea Moldovei chiar tre sa fie din greu sustinuta, ca sa putem stopa exodul de peste hotare. SA pastram entuziasmul – asa cum a declarat-o si Vlad Filat. Stiu ca daca pensionarii sunt o prioritate a comunistilor ei au alocat fffffoooooaaarrttteeeeee multi bani pu asta. Si daca deja si tinerimiea Moldovei va fi in capul lor si n capul listei de prioritati, asa cum a spus si V. Filat, vom avea si minister pu asta.

  10. ALEXANDER a spus:

    Lasati sfadaraia asta pe forumuri, ca mi se inrosesc bujorii de ciuda!

    Guvernarea va decide ce ministere vor fi si nu vor fi. Daca Darie a vrut sa zica parerea sa, e bine si apreciez.

  11. Monica a spus:

    Oameni buni, am absolvit ASEM anul ăsta şi nu am găsit un loc de muncă pe potriva pregătirii, pe care am primit-o în perioada de studiu. La două interviuri de angajare, şefii întreabă de experienţă. Şi e mai dificil, pentru că la universitate, m-am dedicat studiilor, iar în acest moment mi se solicită să am experienţă. Undeva e laş sistemul nostru economic. Aş vrea cel puţin pentru fratele meu mai mic, care va absolvi universitatea în doi ani, să existe o serie de facilităţi la angajare.

    În situaţia creată, îmi doresc ca noul Guvern al Republicii Moldova să demonstreze o atitudine de respect faţă de tinerii, care i-au ajutat să ajungă la guvernare.

  12. hapsinu a spus:

    Vorbaraie lunga e saracia omului. Vor conta rezultatele, nu e clar?

    Cu minister sau fara minister, noua guvernare va trebui sa dea rezultate si inca d cele bune.

    Daca e sa fim catusi de cat obiectivi, atunci un fel de CEVA la nivel national e cazul sa avem. Ideea de minister ar putea fi o solutie, dar asta inca nu e pe departe totul pentru ca daca vor fi iar oameni intamplatori la conducere si fara experienta, inzadar facem ministere.

    Cu experienta si management se pot obtine reyultate foarte frumoase dar asa oameni sunt unde si unde cate un sovietic

  13. DEMMONN a spus:

    Stimati redactori unimedia,va rog foarte frumos,deblocati pe mine,sint utilizatorul “DEMMONN”,da recunosc ca am greşit,si nu o sa repet,niciodată!!! Eu sincer cer iertare,ca eu tot vreau sa particip la comentarii,ca,eu nu am folosit cuvinte “grele” (injuraturi). Da-ti mie va rog foarte foarte frumos o şansa!!!please!!!! Si o sa respect de data aceasta regurile.:))) scrieti va rog raspunsul.

    Tudor Darie:
    draga DEMMONN,
    am verificat acum si contul tau a fost anterior deblocat.

    incearca sa te loggezi acum. Daca nu se primeste, revino cu un mesaj la adresa info[at]unimedia.md.

  14. Arthur a spus:

    Am FOARTE MARI DUBII ca toti sefii de la Alianta p-u Integr. Europeana se vor tine de cuvint. NU CRED ca vor face minister p-u tineret.

  15. Eduard a spus:

    imi place ideea dezvoltarii cadrului institutional in domeniul tienretului – insa apare o mica poroblema: Sportul nu va ocupa mai multe % din functiile ministerului decit domeniul tineret? Ne dorim intr-adevar un minister al sportului sau este sufiecienta o Agentie Nationala a sportului? Va asigura un Minister al Tineretului si sportului dezvoltarea politicilor de tneret si asigurarea financiara a domeniului. Nu cumva sportul va ocupa un mai mare % din resursele financiare decit la tineret? Imi place idea crearii unui Minister al Tineretului, dar nu si al sportului.

  16. Unde e Ministeru’? Ep.2 din seria “Cu ochii pe MinTinSport” « Mihai Bologan, pagina personală a spus:

    [...] următoarele: primul link: edu.md, care nu vorbeşte nimic despre MTS, iar al doilea link e.. http://tudordarie.md/?p=818 Surprinzător, nu? Din primele 10 linkuri, mai este un articol semnat de Sandu Grecu, unul de [...]

  17. Episodul 2. Unde e Ministeru’? « Site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului a spus:

    [...] următoarele: primul link: edu.md, care nu vorbeşte nimic despre MTS, iar al doilea link e.. http://tudordarie.md/?p=818 Surprinzător, nu? Din primele 10 linkuri, mai este un articol semnat de Sandu Grecu, unul de [...]

Leave a Reply