Am cerut preşedintelui CEC să nu reglementeze Internetul în campania electorală din 2009

Нравится

Publicat la 03 Dec, 2008; 2,581 afișări;; 5 comments; tag-uri: , , ,

Azi, 3 decembrie, am cerut preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Eugen Ştirbu, să nu încerce reglementarea Internetului în cadrul campaniei electorale din 2009. Am expus solicitarea în cadrul mesei rotunde „Partide.md”, organizată de ADEPT la Palatul Republicii, cu participarea liderilor partidelor politice de opoziţie, misiunilor diplomatice, Comisiei Electorale Centrale, Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi reprezentanţilor mass-media.

Se discuta despre modul în care CEC va reglementa campania electorală şi plasamentul de publicitate la posturile de televiziune publice şi private. Am întrebat preşedintele CEC cum are de gând să reglementeze Internetul în campania electorală din 2009. Eugen Ştirbu a declarat că „munceşte” la un document, în care vor fi prevăzute şi unele puncte referitor la acest subiect.

Astfel, m-am simţit nevoit să cer preşedintelui CEC, Eugen Ştirbu, să nu irosească resursele pe unele activităţi, care oricum nu vor aduce rezultate şi, mai bine, să aloce banii publici pentru o monitorizare mai atentă a postului public de televiziune „Moldova 1”. Am mai adăugat că Internetul este foarte dificil de reglementat. Astfel, dacă presa online cu extensia .md mai poate fi controlată, atunci blogurile şi alte site-uri cu conţinut generat de utilizatori (cum ar fi youtube.com) sunt imposibil de controlat de către structurile de stat din Republica Moldova.

Acest punct de vedere a fost susţinut şi de către Igor Boţan, director al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă. În final, şi Eugen Ştirbu s-a arătat „convins” de argumentele noastre şi a menţionat că va ţine cont de ele când CEC va lua o decizie în acest sens.

Nu ştiu care va fi decizia CEC, dar sunt convins că Internetul va juca un rol important în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2009. Am să revin la acest subiect.

Comments

comments