În gând îmi apare portretul jurnalistei Lorena Bogza. Să fie oare ea? Verific. Da, ea este! Extraordinar. Pe lângă faptul că este talentată în meseria pe care o practică, mă conving că are şi voce!
Te invit să ascuţi colindul. E minunat! La mulţi ani!
Ninge pe Moldova ninge
Cu luceferi şi cu miei
Iaşul îşi trage până-n barbă
Plapuma din flori de tei
Ninge lin peste Bahlui,
Şi Mitropolia-i albă,
Fetele poartă la gât,
Versuri de iubire în salbă.
Ninge dezmăţat şi tandru,
Pe aleea cu castani,
Şi ninsoarea-i o colindă,
Sănătate, la mulţi ani. (X2)
Ninge peste Cetăţuia
Pe Galata, pe Copou
Cerul ne aduce iarnă
Noaptea de Crăciun cadou
Ninge peste Sarărie
Cu amintiri şi nostalgii
Ninge parcă Eminescu
Ne şopteşte poezii.
Ninge dezmăţat şi tandru,
Pe aleea cu castani,
Şi ninsoarea-i o colindă,
Sănătate, la mulţi ani. (X3)







Mâine, 26 decembrie, se împlineşte un an de la decretarea Anului Tineretului de către preşedintele Voronin. A fost un an al promisiunilor deşarte. Şi noi, tinerii, care avem o atitudine civică faţă de această încercare a guvernării de a ne folosi în scopuri electorale, urmează să ne exprimăm poziţia. Deci, tot ce trebuie să faci e să vii cu 2-3 baloane roşii (culoarea guvernării) în faţa Palatului Republicii mâine, 26 decembrie, orele 15:00, ca să desfăşurăm un scurt flash-mob.
